Lecția 1. Textul narativ literar
1. Cu ce mijloace de transport dintre cele de mai jos ai călătorit până acum?
2. Care dintre mijloacele de transport cu care ai călătorit ți s-a părut cel mai confortabil? Dar cel mai puțin confortabil?
3. Lucrați în perechi. Stabiliți împreună cinci reguli de conduită în timpul unei călătorii cu un mijloc de transport în comun.
4. Cine crezi că ar putea fi personajul principal al unui text numit D-l Goe...? Cum îți imaginezi acest personaj?
5. Ascultă textul de mai jos în lectura profesorului sau în înregistrarea atașată.
I.L. Caragiale (1852 – 1912)
Scriitor din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Este unul dintre marii clasici ai literaturii române, alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă și Ioan Slavici.
A scris piese de teatru, nuvele și schițe. Este considerat cel mai mare dramaturg român, piesele sale fiind permanent jucate și reinterpretate pe marile scene.
Schița D-l Goe... a fost publicată în ziarul Universul din 12 mai 1900 și apoi inclusă în volumul Momente și schițe, apărut în anul următor.
D-l Goe...
de I.L. Caragiale
Ca să nu mai rămâie repetent și anul acesta, mam’mare, mamițica și tanti Mița au promis tânărului Goe să-l ducă-n București de 10 Mai1.
Puțin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în capitală numai de hatârul2 fiului și nepoțelului lor. Destul că foarte de dimineață, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Goe, așteaptă cu multă nerăbdare, pe peronul3 din urbea4 X, trenul accelerat care trebuie să le ducă la București. Adevărul e că, dacă se hotărăște cineva să asiste la o sărbătoare națională așa de importantă, trebuie s-o ia de dimineață. Trenul în care se vor sui ajunge în Gara de Nord la opt fără zece a.m.5 D. Goe este foarte impacient6 și, cu un ton de comandă, zice încruntat:
— Mam’mare! De ce nu mai vine?... Eu vreau să vie!
— Vine, vine acuma, puișorul mamii! răspunde cucoana.
Și sărută pe nepoțel; apoi îi potrivește pălăria.
Tânărul Goe poartă un frumos costum de marinar, pălărie de paie, cu inscripția pe pamblică: Le Formidable7, și sub pamblică biletul de călătorie înfipt de tanti Mița, că „așa țin bărbații biletul“.
— Vezi ce bine-i șade lui, zice mam’mare, cu costumul de marinel?
— Mamițo, nu ți-am spus că nu se zice marinel?
— Da’ cum?
— Marinal...
— Ei! Ziceți voi cum știți; eu zic cum am apucat. Așa se zicea pe vremea mea, când a ieșit întâi moda asta la copii – marinel.
— Vezi că sunteți proaste amândouă? întrerupe tânărul Goe. Nu se zice nici marinal, nici marinel...
1 10 Mai – Ziua Națională a României, sărbătorită până la 30 decembrie 1947. Se celebrau trei evenimente petrecute în această zi: sosirea principelui Carol la București (1866), proclamarea Independenței regatului (1877) și încoronarea lui Carol I (1881).
2 hatâr (pop., fam.; s.n.) – plăcere, poftă.
3 peron (s.n.) – platformă (acoperită sau descoperită) într-o stație de cale ferată, de-a lungul liniilor, care are rolul de a ușura urcarea și coborârea călătorilor.
4 urbe (s.f.) – oraș.
5 a.m. – prescurtare pentru antemeridian (însemnând „înainte de prânz“).
6 impacient (adj.) – nerăbdător.
7 Le Formidable (în limba franceză) – Formidabilul, numele unui vas de război, de la care provine denumirea costumului.
— Da’ cum, procopsitule8? întreabă tanti Mița cu un zâmbet simpatic.
— Mariner...
— Apoi de! N-a învățat toată lumea carte ca d-ta! zice mam’ mare, și iar sărută pe nepoțel și iar îi potrivește pălăria de mariner.
Dar nu e vreme de discuții filologice9: sosește trenul – și nu stă mult.
Trenul este plin... Dar cu multă bunăvoință din partea unor tineri politicoși, care merg până la o stație apropiată, se fac locuri pentru dame. Trenul a plecat... Mam’mare își face cruce, apoi aprinde o țigară... Goe nu vrea să intre în cupeu10; vrea să șadă în coridorul vagonului cu bărbații.
— Nu!... nu e voie să scoți capul pe fereastră, mititelule! zice unul dintre tineri lui d. Goe, și-l trage puțin înapoi.
— Ce treabă ai tu, urâtule? zice mititelul smucindu-se.
Și după ce se strâmbă la urâtul, se spânzură iar cu amândouă mânile de vergeaua de alamă și scoate iar capul. Dar n-apucă să răspunză ceva urâtul, și mititelul își retrage îngrozit capul gol înăuntru și-ncepe să zbiere.
— Mamițoo! mam’maree! tantii!
— Ce e? ce e? sar cocoanele.
— Să oprească! zbiară și mai tare Goe, bătând din picioare. Mi-a zburat pălăria! Să opreascăăă!!!
Tot într-un timp, iacătă conductorul intră să vază cine s-a suit de la stația din urmă.
— Biletele, domnilor!
Cocoanele arată biletele dumnealor, explicând d-lui conductor de ce nu poate și Goe să facă același lucru: fiindcă biletul era în pamblica pălăriei, și, dacă a zburat pălăria, firește c-a zburat cu pamblică și cu bilet cu tot. Dar avea bilet...
— Parol11! Chiar eu l-am cumpărat! zice tanti Mița.
Conductorul însă nu înțelege, pretinde bilet; dacă nu, la stația apropiată, trebuie să-l dea jos pe d. Goe. Așa scrie regulamentul: dacă un pasager n-are bilet și nu declară că n-are bilet, i se ia o amendă de 7 lei și 50 de bani, și-l dă jos din tren la orice stație.
— Dar noi n-am declaratără? strigă mamița.
— Ce e vinovat băiatul dacă i-a zburat pălăria? zice mam’mare.
— De ce-a scos capul pe fereastră? eu i-am spus să nu scoată capul pe fereastră! zice cu pică12 urâtul.
8 procopsit (corect, pricopsit; adj.) – (aici) învățat.
9 filologic (adj.) – care aparține științei care se ocupă cu studiul culturii scrise a popoarelor, în special cu studiul textelor vechi și al operelor literare, din punctul de vedere al limbii și al influențelor suferite.
10 cupeu (s.n.) – compartiment de călători într-un vagon de cale ferată.
11 parol – (exclamație, franțuzism) Pe cuvânt! Zău!
12 pică (pop.; s.f.) – ciudă, dușmănie, ranchiună.
— Nu-i treaba dumitale! Ce te-amesteci d-ta? zice tanti Mița urâtului...
— Uite ce e, cucoană, zice conductorul, trebuie să plătiți un bilet...
— Să mai plătim? N-am plătitără o dată?
— Și pe deasupra un leu și 25 de bani.
— Și pe deasupra?...
— Vezi, dacă nu te-astâmperi? zice mamița, și-l zguduie pe Goe de mână.
— Ce faci, soro? Ești nebună? Nu știi ce simțitor e? zice mam’mare.
Și, apucându-l de mâna cealaltă, îl smucește de la mamița lui, tocmai când trenul, clănțănind din roate, trece la un macaz13. Din smucitura lu’ mam’mare într-un sens, combinată cu clătinătura vagonului în alt sens, rezultă că Goe își pierde un moment centrul de gravitate și se reazimă în nas de clanța ușii de la cupeu. Goe începe să urle... În sfârșit, n-au ce să facă. Trebuie să se hotărască a plăti biletul, pe care are să-l taie conductorul din carnetul lui. Păcat însă de pălărie!... Ce-o să facă d. Goe la București cu capul gol? Și toate prăvăliile închise!... S-ar întreba oricine care nu știe câtă grije are mam’mare și câtă prevedere. Cum era să plece băiatul numai cu pălăria de paie? Dacă se întâmplă să plouă, ori răcoare? Și mam’mare scoate din săculețul ei un beret14 tot din uniforma canonierii15 Le Formidable.
— Te mai doare nasul, puișorule? întreabă mam’mare.
— Nu... răspunde Goe.
— Să moară mam’mare?
— Să moară!
— Ad’, să-l pupe mam’mare, că trece!
Și-l pupă în vârful nasului; apoi, așezându-i frumos beretul:
— Parcă-i șade mai bine cu beretul!... zice mam’mare scuipându-l să nu-l deoache, apoi îl sărută dulce.
— Cu ce nu-i șade lui bine? adaogă tanti Mița, și-l scuipă și dumneaei și-l sărută.
— Lasă-l încolo! Că prea e nu știu cum!... Auzi d-ta! Pălărie nouă și biletul! zice mamița, prefăcându-se foarte supărată.
— Să fie el sănătos, să poarte mai bună! zice mam’mare.
Dar mamița adaogă:
— Da’ pe mamițica n-o pupi?
— Pe tine nu vreau! zice Goe cu humor16.
— Așa? zice mamița. Lasă!... și-și acoperă ochii cu mâinile și se face că plânge.
— Las’ că știu eu că te prefaci! zice Goe.
— Ți-ai găsit pe cine să-nșeli! zice mam’mare.
Mamița începe să râză; scoate din săculeț ceva și zice:
— Cine mă pupă... uite!... ciucalată!
Mamița pupă pe Goe, Goe pe mamița și, luând bucata de ciucalată, iese iar în coridor.
— Puișorule, nu mai scoate capul pe fereastră!... E lucru mare, cât e de deștept! zice mam’mare.
— E ceva de speriat, parol! adaogă tanti Mița.
Pe când Goe își mănâncă afară ciucalata, cocoanele se dau în vorbă de una, de alta... Trenul aleargă acuma de spre Crivina către Periș.
— Ia mai vezi ce face băiatul afară, mamițo! zice mamița către mam’mare.
Mam’mare se ridică bătrânește și se duce în coridor:
— Goe! puișorule! Goe! Goe!
Goe nicăieri.
— Vai de mine! țipă cucoana, nu-i băiatul! Unde e băiatul!... s-a prăpădit băiatul!
Și toate cucoanele sar...
— A căzut din tren băiatul! Țațo, mor!
Dar deodată, cu tot zgomotul trenului, se aud bubuituri în ușa compartimentului unde nu intră decât o persoană.
— Goe! maică! Acolo ești?
— Da!
— Aide! zice mam’mare, ieși odată! Ne-ai speriat.
— Nu pot! zbiară Goe dinăuntru.
— De ce?... te doare la inimă17?
— Nu! nu pot...
— E încuiat! zice mam’mare, vrând să deschidă pe dinafară.
— Nu pot deschide! zbiară Goe desperat.
— Vai de mine! Îi vine rău băiatului înăuntru!
În sfârșit, iacătă conductorul cu biletul: primește paralele și liberează pe captiv18, pe care toate trei cocoanele îl sărută dulce, ca și cum l-ar revedea după o îndelungată absență. Și mam’mare se hotărăște să stea în coridor, pe un geamantan străin, să păzească pe Goe, să nu se mai întâmple ceva puișorului. Puișorul vede o linie de metal în colțul coridorului, care are la capătul de sus o mașină cu mâner. Se suie-n picioare pe geamantan, pune mâna pe mânerul mașinii și începe să-l tragă.
— Șezi binișor, puișorule! Să nu strici ceva! zice mam’mare...
Trenul își urmează drumul de la Periș către Buftea cu mare viteză. Dar pe la mijlocul kilometrului 24, deodată s-aude un șuier, apoi semnalul de alarmă, trei fluiere scurte, și trenul se oprește pe loc, producând o zguduitură puternică.
Ce e? ce e?... Toți pasagerii sar înspăimântați la ferestre, la uși, pe scări...
— Goe! Puișorule! Goe! strigă tanti Mița și se repede afară din compartiment.
Goe este în coridor... De ce s-a oprit trenul?
Cineva, nu se știe din ce vagon, a tras semnalul de alarmă. Din ce vagon?... Asta e ușor de constatat; manivela19 semnalului nu se poate trage decât rupându-se ața înnodată și cu nodul plumbuit20. Personalul trenului umblă forfota, examinând roatele tamponate cu toată presiunea, așa de tamponate, că-i trebuie vreo zece minute mecanicului să-și încarce iar pompa de aer comprimat și să poată urni trenul din loc. În toată vremea asta, conductorii și șeful trenului aleargă din vagon în vagon și cercetează aparatele semnalelor de alarmă.
Cine poate ghici în ce vagon era ruptă ața plumbuită și răsturnată manivela? Ciudat! Tocmai în vagonul de unde zburase mai adineaori pălăria marinerului! Cine? Cine a tras manivela? Mam’mare doarme în fundul cupeului cu puișorul în brațe. Nu se poate ști cine a tras manivela.
Trenul se pornește în sfârșit, și ajunge în București, cu o întârziere de câteva minute. Toată lumea coboară. Mam’mare așază frumușel beretul lui Goe, îl scuipă pe puișor să nu-l deoache, îl întreabă dacă-l mai doare nasul și-l sărută dulce.
Apoi cocoanele se suie cu puișorul în trăsură și pornesc în oraș:
— La bulivar21, birjar! La bulivar!...
13 macaz (s.n.) – dispozitiv montat la bifurcarea a două linii de tren, tramvai sau metrou, care permite trecerea vehiculului de pe o linie pe alta.
14 beret (corect, beretă; s.n.) – șapcă marinărească fără cozoroc; bască.
15 canonieră (s.f.) – navă mică de război folosită la patrulare, escortare, servicii de pază a coastelor și a fluviilor.
16 humor (formă pentru umoare) – (franțuzism) dispoziție proastă.
17 a durea la inimă (expresie populară) – a avea crampe abdominale.
18 captiv (adj.) – prizonier.
19 manivelă (s.f.) – pârghie (cotită sau curbă) care servește la acționarea unui mecanism.
20 plumbuit (adj.) – sigilat cu plumb.
21 bulivar (s.n.) – formă incorectă a substantivului bulevard, folosită de oamenii mai puțin instruiți.
1. Împarte foaia de caiet în patru, așa încât să obții patru cadrane. În fiecare cadran completează continuarea fiecăruia dintre enunțurile date.
2. Identifică, în text, cuvintele a căror formă este greșită și precizează pentru fiecare forma corectă.
3. Dacă ai fi fost autorul acestui text, ai fi scris un alt final? Motivează-ți răspunsul.
4. Ai observat că unii autori, cum ar fi Ioana Pârvulescu sau Adina Popescu, v-au adresat, ție și colegilor tăi, întrebări referitoare la receptarea textelor pe care le-au scris. La fel de bine, și cititorii ar putea să le adreseze scriitorilor întrebări. Dacă ai putea să-i adresezi o întrebare lui I.L. Caragiale, referitoare la textul Dl. Goe..., care ar fi aceasta?