Sarcina de lucru
Alcătuiți cinci grupe. Fiecare grupă va prezenta un basm aparținând unei minorități etnice din România. Dacă în zona în care trăiți există și alte etnii, o a șasea grupă va alege și va prezenta un basm specific acesteia. Prin tragere la sorți, fiecărei grupe i se va repartiza unul dintre fragmentele următoare, reproduse din volumul Basmele omului de Vladimir Colin.
„S-a bucurat Ianoș și i-a mulțumit pentru învățătură, dar moșneagul a urmat să vorbească așa:
— Cât despre tine, fătul meu, pentru că te văd flăcău de ispravă, uite ce povață-ți mai dau. De atâția ani de când tot trăiesc, am aflat și eu câte unele… Se spune că pe moșia grofului1, dincolo de pădurea asta, crește buruiana neagră, cu ajutorul căreia îți poți schimba înfățișarea după cum poftești. Tu vâră-te argat2 la grof, găsește buruiana și ia-o, că bine îți va prinde în viață…
I-a mulțumit Ianoș moșneagului și s-a dus să-și întâlnească frații, care sforăiau la marginea drumului.
— Sculați, fraților, le-a strigat Ianoș. Haida, la drum! Nu s-au urnit leneșii decât atunci când nuiaua a început să șuiere. Cu chiu, cu vai, s-au ridicat în picioare și, după ce i-a tuns și le-a schimbat hainele, i-a mânat Ianoș din urmă și a lăsat câte unul în fiecare sat. Apoi s-a îndreptat spre pădurea îndărătul căreia se afla moșia grofului despre care îi vorbise moșneagul.
În pădure era întuneric. Ianoș zvârli nuiaua și, tăind un copac, își croi o ghioagă3 bunicică. Mergea fluierând, când, de după un trunchi gros, îi ieși înainte o arătare cumplită. Era o babă urâtă ca moartea, care privea cu
1 grof (s.m.) – titlu de conte purtat în trecut de marii proprietari de pământuri maghiari.
2 argat (s.m.) – slugă angajată (în trecut) pentru muncile agricole, creșterea vitelor sau pentru muncile din gospodăria stăpânului.
3 ghioagă (s.f.) – armă veche de luptă, alcătuită dintr-un fel de ciomag (de lemn sau de fier) cu capătul bombat.
un ochi la slănină și cu altu’ la făină. Avea baba un nas lung și încovoiat, aidoma unei gheare de vultur.
— Stai, răcni baba cu un glas înspăimântător. Cum îndrăznești să treci prin locurile mele?
— Bună ziua, mătușă, a răspuns cuviincios Ianoș, așa cum îl învățase tatăl său. Dar ce, nu-i voie să umbli prin pădure?
— Bine că mi-ai spus mătușă, țipă baba, altminteri pe loc te făceam fărâme. Dar pădurea e a mea, așa să știi. Se poate să nu fi auzit de mine? […] Eu sunt Vrăjitoarea-cu-nasul-de-fier, vesti baba, așteptând ca Ianoș să tremure de frică. Flăcăul însă răspunse liniștit: — Iar eu sunt Ianoș…“
Buruiana neagră, basm maghiar
„Într-o zi alergă ca de obicei în pădure, lăsând secerătorii pe câmp. Dar abia intrase în poiana unde îi plăcea să asculte cântecele păsărilor, că o ploaie năprasnică îl udă până la piele. […] Nu-i bine să stai în pădure pe vreme de furtună, asta o știa Vaniușa, dar ce era să facă? Zări o scorbură mare în trunchiul unui copac și, fără să mai stea pe gânduri, se vârî în borta4 care mirosea a ciupercă și a lemn putregăit. Care nu-i fu însă mirarea când văzu scorbura pe dinăuntru! […] A încremenit Vaniușa văzând unde-l duseseră pașii și, de frumusețea grădinii de sub pământ, a simțit că i se taie răsuflarea.
4 bortă (s.f.) – scobitură, gaură; scorbură.
Atunci, în liniștea grădinii, a răsunat un glas:
— Apropie-te, flăcăule! […]
Sub un copac cu ramurile groase, pe un tron închipuit dintr-o pernă mare de catifea roșie, odihnea o broască-țestoasă. Carapacea îi era mare cât roata carului și împodobită cu aur, iar pe cap avea o coroniță de flori. […]
Înțelese flăcăul că țestoasa e stăpâna grădinii și-și aminti de poveștile bătrânilor care pomeneau despre Stăpâna-lumilor-de-sub-pământ. Mare-i era puterea, iar pe cel ajuns în grădinile ei îl putea dărui cu tot soiul de minuni sau ține rob până la sfârșitul vieții.“
Povestea cântecului, basm ucrainean
„În cea de-a treia încăpere zăcea zmeul cu douăsprezece capete.
— Iată-l și pe fiul meu cel mare, a spus vrăjitoarea.
Apoi deschise încă o ușă și, întorcându-se către Hans, strigă:
— Iar aici ai să zaci tu, blestematule!
Vorbind așa, se aruncă asupra flăcăului și încercă să-i scoată ochii cu unghiile ei lungi și ascuțite ca niște cuțite. Dar Hans o împinse și, cât ai clipi, spada îi fulgeră în pumn.
— Am glumit, strigă atunci vrăjitoarea, care începu să tremure, am glumit, puiule de om! lasă spada și-ți arăt beciul în care am închis-o pe maică-ta…
— Nu-i nevoie să mi-l arăți, spuse Hans mânios. Îl găsesc și singur. Spune mai bine cum se poate vindeca orbul care locuiește în coliba din pădure…
— Îți spun, cum să nu, strigă vrăjitoarea înspăimântată de spada necruțătoare. La rădăcina copacului pe care te-ai urcat ca să
ajungi până la mine se află o piatră mare și, sub piatră, un pumn de humă roșie… Să-și dea cu humă pe la ochi și o să vadă mai bine ca înainte.
Abia isprăvise de vorbit, că Hans făcu o mișcare și – hârșt! – îi zbură capul de pe umeri. Și cum era el să lase în viață o vrăjitoare atât de rea, în stare să zămislească zmei nelegiuiți?“
Hans și cele patru castele, basm săsesc
„— Ce este fericirea? întrebă el.
— Se spune, cuvântă Cadâr, că fericirea-i tot ce-și poate dori omul mai de preț. Dacă are fericirea asta, nu mai dorește nimic…
— Și unde se află fericirea? mai întrebă Tasin.
— Vezi, oftă Cadâr, asta n-aș putea spune. Poate că știe padișahul1…
— Și unde stă padișahul? întrebă pentru a treia oară Tasin.
— În Cetatea Verde, dincolo de Marea Albastră, pe Insula Galbenă. Dar, feciorul meu, padișahul e hain, nu primește pe oricine, iar dacă-l primește, nu-i spune decât ce vrea el…
1 padișah (s.m.) – titlu purtat (în Evul Mediu și în epoca modernă) de monarh în unele țări din Orientul Apropiat și Mijlociu; persoană purtând acest titlu.
Își luă rămas-bun Tasin și Cadâr se culcă pe rogojină, iar, cum se culcă, pe dată adormi. Dar Tasin nu dormea.
Se duse la malul Mării Albastre și strigă de trei ori așa cum mai strigase:
— Ibadulà, deschide poarta!
Porțile mării se deschiseră și Tasin începu să pășească pe nisipul moale de pe fund. Mama lui, Aișé cea albastră, dormea, așa că n-o deșteptă. Merse o noapte, merse o zi, și încă o noapte, și încă o zi. Dar cine ar putea povesti câte a văzut în drumul lui?“
Povestea fericirii, basm tătăresc
„— Asta ți-e răsplata? strigă el de se cutremurară casele. Ei bine, uite!
Și, rotind barosul numai o dată izbi în zidul magaziei de praf. Fraților, de atunci a ieșit vorba: praf și pulbere!
Că s-a sfărâmat zidul de piatră ca o coajă de ou și s-au sfărâmat și lăzile cu praf și a ieșit din magazie un nor de praf care a acoperit pământul. Și atât de mare era barosul și atât de puternică lovitura lui Handac, că s-a stârnit un vânt care-a măturat totul și a înălțat norul de praf la cer.
Când s-au dezmeticit ispravnicul1 cel bicisnic2 și făcli[1]erii… nici urmă de thagàr3! Caută-ncolo, caută-ncoace – nimic. Și-a ridicat din întâmplare ispravnicul privirea și ce să vadă? Norul de praf se înălțase până la Lună și abia acolo se risipise, iar thagàr era spânzurat în colțul secerei de aur. Vârful secerei se înfipsese în fundul nădragilor lui de atlaz4 și thagàr cu stânga își ținea coroana pe cap, iar cu dreapta și cu cele două picioare vâslea ca un gândac. A vâslit așa până și-a sfâșiat nădragii și a căzut învârtindu-se, a tot căzut, de s-a oprit taman unde se ridicase magazia de praf. Și praf s-a făcut!
Au dat strigăte bucuroase câți locuiau în oraș și l-au împresurat pe Handac, încercând
1 ispravnic (s.m., înv.) – aici, administrator.
2 bicisnic (adj.) – neputincios, nepriceput.
3 thagàr (în limba rromani) – împărat.
4 atlaz (s.n.) – țesătură lucioasă.
să-l poarte pe sus. Dar, cum fierarul își ținea barosul pe umeri, n-a fost chip să-l clintească.
Trăiască Handac! strigă careva. Trăiască thagàr Handac!
— Ia vedeți-vă de treabă, răspunse fierarul. Ce, asta-i meserie pentru mine?
Și a plecat Handac cel năzdrăvan, purtându-și barosul pe umeri, și s-a dus acasă, la bordeiul lui. De obosit ce era, s-a culcat. Iar dacă simțiți și azi că vă tremură pământul sub picioare când treceți pe drum, nu vă speriați. N-aveți de ce. E doar Handac fierarul, care de atunci sforăie. Aoleu, fraților, dar și când s-o trezi…!“
Fierarul năzdrăvan, basm rrom
Timp de realizare
Trei săptămâni.
Pași pentru realizarea proiectului
Săptămâna I
1. Citiți fragmentul care v-a fost repartizat și realizați o fișă de lectură după modelul alăturat. Dacă găsiți la bibliotecă volumul Basmele omului de Vladimir Colin, citiți basmul în întregime.
Săptămâna a II-a
2. Căutați informații, cu ajutorul internetului, despre specificul comunității căreia îi aparține basmul. Aveți în vedere: regiunea în care trăiește, numărul aproximativ al persoanelor care fac parte din comunitate, personalități, sărbători, religie, relații familiale, obiceiuri, tradiții, portul popular, mâncăruri, formule de salut etc.
3. Stabiliți de comun acord cum veți realiza prezentarea și stabiliți rolul fiecăruia în grupă. Puteți folosi în prezentare diverse obiecte tradiționale, vestimentare sau de uz casnic, fotografii/fragmente muzicale pentru a ilustra specificul etnic al fiecărui basm. Veți prezenta proiectul în ultimele două ore de limba și literatura română din săptămâna a II-a.
Titlul basmului
Comunitatea etnică
Cadrul spațio-temporal (unde și când se petrece acțiunea):
Personajele
a. Cine sunt personajele?
b. Ce trăsături au?
Specificul etnic (nume de personaje, meserii, obiecte; cuvinte și expresii)
Elemente comune cu alte basme
a. valori pe care le promovează: binele, adevărul, cinstea, dragostea, prietenia, loialitatea etc.
b. obiecte, întâmplări și personaje prin care seamănă cu alte basme cunoscute
Săptămâna a III-a
4. Reflecții privind rezultatele proiectului. La sfârșitul proiectului, discutați pe marginea următoarelor subiecte:
■ Ce elemente comune ați descoperit în basmele prezentate (reflectați la teme, personaje, succesiunea evenimentelor, valori promovate, formule tradiționale etc.)?
■ Care dintre basmele prezentate v-a plăcut mai mult?
■ Ce informații noi ați aflat despre comunitățile minoritare?
Autoevaluare: La final de proiect te poți autoevalua, pe baza criteriilor din tabel.
Pentru documentare, urmărește videoclipurile de mai jos: