Minitest

„În ultima noastră zi în nordul țării, am vizitat Cetatea Neamțului. Era luni și noi credeam că va fi închisă, numai că fata de la Casa memorială a lui Ion Creangă din Humulești ne spusese cu o zi înainte că nu, că ambele obiective sunt deschise și lunea, deși teoretic nu este așa (conform orarului postat pe site-urile lor). Așadar ne-am dus liniștiți, am lăsat Dacia în parcarea aproape goală, pe marginea căreia nici magazinele de artizanat și suveniruri nu erau deschise încă (în sensul că mulți vânzători încă aranjau marfa, iar alții nici nu deschiseseră prăvălia). Am întrebat ce distanță este până la cetate și am pornit, încetișor, la drum.

Sunt aproape cinci sute de metri până la stânca pe care este construită cetatea (Dealul Cetății). Oricum, am ajuns relativ

repede sus (cu mama cu tot, care e o campioană). De acolo, pe vremuri, puteau fi văzuți din timp dușmanii, ca să fie primiți cum se cuvine... Așa s-a gândit Petru I când a construit-o, tot așa a chibzuit și Ștefan cel Mare când a fortificat- o și Petru Rareș când a dispus realizarea unor lucrări, numai în capul lui Mihai Racoviță nu știu ce-a fost când a distrus-o...

Am mers pe străduța în pantă, am plătit taxa de intrare, am trecut pe sub pancarta cu «Bine ați venit!» și peste puntea care mi-a dat ceva amețeli. Nu, să nu credeți că se mișcă, doar că așa mi se întâmplă mie la înălțimi (nemișcătoare). Cetatea mi s-a părut splendidă, semeață, solidă...“

Fragment preluat de pe blogul de călătorie
AmFostAcolo.ro